Cum este şi iubirea asta... azi eşti universul în care se refugiază un suflet, mâine devii doar un pustiu în care se mai opreşte din când în când cel care a lăsat totul în urmă.
Tu l-ai iubit şi îl iubeşti. Tu continui să speri că totul se va rezolva, că această dorinţă de evadare, de a avea libertate va fi înăbuşită de dragostea ce cândva ţi-o mărturisea. Pentru că aşa eşti tu, un suflet atât de plăpând şi de naiv, atât de încrezător în cel ce fusese el când v-aţi întâlnit, încât nu vrei să vezi că cel de atunci a fost înlocuit de cel de astăzi, cel care te răneşte prin comportamentul său, prin cuvintele ce îţi inundă ochii de lacrimi usturătoare, lacrimi ce îţi ard sufletul atunci când vezi indiferenţa pe care şi-o manifestă faţă de tine şi interesul neaşteptat pentru intrusele apărute din senin dornice de a vă distruge acel ceva al vostru.
Cu toate aceste stări ce îl transformă încet încet, tu, inimă fragilă, continui să îl aştepţi că o să-şi dea seama că tu eşti cea care l-a iubit, îl iubeşte şi îl va iubi, aştepţi să vină la tine şi să te sărute ca prima dată, să te laşi purtată de fiorii acumulaţi în stomacul făcut ghem la simţirea căldurii degajate de braţele lui ce îţi înconjoară trupul la fel de fragil precum sufletul ce acum este distrus.
Cu toată suferinţa ţinută captivă în adâncul tău, îţi spui că nimic nu s-a schimbat, că el te iubeşte ca în primul moment în care în mintea ta s-a întipărit acel ''Te iubesc!'' ce chiar şi astăzi îţi încântă amintirile. El însă spune că nu mai are sens, că nu te vede în viitor la braţul său, iar sufletul tău tremură din cauza durerii răbufnite în adâncurile sale.
Şi începi să cerşeşti iubirea ce cândva îţi fusese promisă pentru o eternitate, însă în inima lui s-a instalat deja ceaţa ce şterge amintirea chipului tău.
Cu toată durerea din lume încerci să laşi totul în urmă, să treci peste şi să îi laşi timp tăieturii de pe inimă să se cicatrizeze.
E greu, dar încerci...
Până când egoismul lui apare... Apare atunci când el îţi mai cere o şansă. Şansă de care se bucură o perioadă, doar cât are nevoie de prezenţa ta, pentru ca apoi să te arunce în acelaşi colţ obscur al singurătăţii.
Şi deşi ai vrea să îl izgoneşti din sufletul tău, nu poţi pentru că odată cu trecerea timpului el a prins rădăcini ce foarte greu se mai rup.
Şi vrei să evadezi la rândul tău...dar e atât de greu...
Acelaşi suflet naiv, plăpând şi inocent a crezut în iubirea lui, a crezut în el, în legătura lor indistructibilă.
A crezut şi a fost înjunghiată...
A sperat într-o revenire...
Şi încă aşteaptă...
Chiar şi astăzi aşteaptă...
Tu spui că nimic nu s-a schimbat...el spune că s-a terminat...
