Nu înţeleg de ce?

Nu înţeleg cum poate să existe atât de multă răutate în oameni. 

Nu înţeleg...de ce? De ce trebuie să fie aşa?

Am ajuns zile în care pentru a face ceva în viaţă trebuie să fii sprijinit în permanenţă de puterea banului. Zile în care dacă faci ceea ce trebuie eşti criticat, luat de fraier şi eventual izolat pe motiv că nu înţelegi ceea ce lor li se pare corect.

Suntem conduşi de o dorinţă nestăpânită de a-i face rău celui de lângă, nu suportăm să facă ceva mai bun decât noi. Găsim fel de fel de defecte doar pentru a demonstra că în vremurile acestea în care trăim totul este distrus.

Nu căutăm să scoatem la lumină frumosul şi să vindecăm această febră ce îmbolnăveşte lumea întreagă, ci ridicăm la rang de principii răutatea, invidia, ura şi duşmănia.

Am ajuns să fim atât de aspri cu semenii noştri încât, fără măcar a cunoaşte o persoană, o îmbrâncim în colţul ruşinii şi o distrugem prin cuvinte, prin jigniri ce te îngrozesc şi pe tine, cel care citeşti, ce să mai spui de bietul om a cărui nume se află în centrul acestor ramificaţii verbale. Devenim judecătorii supremi şi suntem în stare să ucidem, fie şi prin cuvinte, doar pentru a demonstra că noi avem ceva de spus. Nici măcar nu ne gândim la ceea ce ascunde sufletul nostru, la ceea ce îl îngreunează, la ceea ce poate îl facem mai urât decât a celui de lângă noi pe care îl judecăm cu atât de mult curaj. Dar setea asta de scandal ne împinge în mijlocul bârfelor şi ne determină să le sporim şi să le ducem mai departe.

E bulversant să vezi cât de nedrepţi putem ajunge să fim unul faţă de celălalt şi cât de uşor se poate generaliza. Cât de multe minciuni sunt considerate adevăruri pe care unii ajung să le creadă negreşit.

Astfel am ajuns marionete ale egoismului propriu. În ciuda faptului că facem ceva bun pentru semenii noştrii, la cea mai mică greşeală suntem condamnaţi fără drept de apel, fiind uitate complet faptele bune realizate înainte. Şi doare...doare foarte mult să vezi că eşti victima unei nedreptăţi şi că cei care ar fi trebuit să te susţină au devenit judecătorii tăi.

Dar aşa este lumea în care trăim. Pierdută în acest vârtej al nedreptăţii şi orbită de puterea de manipulare a celor mai puternici. Pierdută în grija negativistă faţă de cel de lângă noi.

Dar poate ne vom putea vindeca vreodată.

Poate vom reuşi să ne eliberem de această mentalitate greşită şi vom putea readuce în priorităţile noastre ceea ce se numeşte ''frumos''.