joi, 26 februarie 2015

Îngerului meu întrupat...





Draga mea mamă,

               Ajunsă la vârsta în care pot să îmi exprim mai amplu sentimentele care mă năpădesc doar în momentul în care gândul îmi zboară la chipul tău suav şi blând, doresc să îţi pot arăta cu ochii minţii, cu toate că este puţin de prisos, tot acest altar care s-a ridicat în inima mea pentru tine odată cu trecerea anilor.
                  Este greu să îţi explic aceste condiţii pe care inima mea şi le-a impus pentru a putea bate tot restul vieţii, aceste bătăi care îţi sunt dăruite ţie asemenea unei ofrande pe care ţi-o ofer ca un simplu gest destinat să arate infinitatea iubirii resimţite în întreaga mea fiinţă pentru îngerul meu întrupat.
             Primul chip pe care l-am zărit când am deschis pentru întâia oară ochii a fost al tău. Acel zâmbet plin de bunătate, de înduioşare m-a călăuzit pe toată durata existenţei mele şi mă rog Protectorului suprem, care străjuieşte în înălţimile cerului, să ne poarte de grijă pentru a putea rămâne în continuare ghidată în această lume îmbâxită de durere, de încercări, de nedreptate, dar şi de bucurii, care se deschide înaintea mea şi care mă atrage printr-o forţă nevăzută, forţa destinului, privilegiată de prezenţa ta.
                Am auzit odată că îngerii sunt văzuţi doar de copii mici, arătându-li-se în vis şi făcându-i să zâmbească. Asta înseamnă că şi eu i-am văzut cândva, însă inima mea ştie un adevăr pe care nimeni nu ar îndrăzni să îl contrazică, acela că, în ciuda trecerii timpului şi a faptului că eu am crescut, ochii mei visători încă mai văd un înger, un înger care deşi nu are aripi încă mai veghează asupra mea şi sunt convinsă că va stărui asupra fiinţei mele până când totul se va sfârşi. 
Acel suflet eşti tu, dulce mamă...
                Cuvinte nu ar încăpea în întreaga lume, ba mai mult, nici nu cred că există acele maldere de litere înşiruite ordonat, pentru a putea exprima vibraţiile inimii mele care se dezlănţuie în preajma ta...De aceea ţin să îţi mulţumesc acum pentru tot. 
Te iubesc...

                                                                                                                                                                Cu dragoste, 
                                                                               Patricia.                                       

duminică, 22 februarie 2015

Rătăcirile sufletului



Credem în oameni,
Trăim cam zurliu.
Iubim cu reținere,
Dar totuși iubim...

Credem în destin,
Trăim neștiind
Că viața e scurtă 
Ca s-o irosim...

Mințim cu tărie,
Uităm de adevăr.
Rănim în neștire,
Uităm să iertăm...

Trăim condiționat 
De temeri și regrete,
Privim în trecut
Jelind că timpul trece...

Prezentul ne ascultă 
Cum noi ne văităm
De vremea trecută
Uitând că mai există
Și-un nesigur viitor...

Încărcăm obrajii
De lacrimi și durere,
Iar sufletul
De-amărăciuni și chinuri grele...

Credem în vise,
Trăim prin amintiri.
Sfârșitul e aproape
Dar noi nici nu știm...

Credem în iluzii,
Trăim cum ne dorim,
Uităm să zâmbim.
Sfârșitul ne privește
Iar noi nici nu știm...





joi, 19 februarie 2015

Singurătate...






Sufletul rănit
Caută-n infinit...
Seara, pe ogor,
Sufletul mi-e gol...
E gol...

Cer unui călător
Aripi...ca să zbor
Însă el, înspăimântat,
Nu-mi răspunde
Şi-a plecat...

Rămân pustiită...
De dor amorțită
Sufletu-i rămas 
Într-un loc retras...
Retras...

Dar eu sper...
Şi rog spre Cer
Puțin ajutor
Pentr-un suflet plin de dor...
De dor...