Dezamăgiri...

E urât să speri şi să aştepţi...

E urât să asculţi şi să nu poţi să crezi în vorbe ce par rostite doar de dragul de a dovedi că există o astfel de exprimare...

E urât să asculţi aberaţii deşarte, presupuse sentimente ce ar trebui să îţi fie adresate, dar care mai apoi sunt înlocuite cu o ignoranţă profundă ce scârbeşte până şi cea mai insensibilă persoană...

E urât să vezi cum aceleaşi cuvinte, ce pentru sufletul tău reprezentau un motor ce îl propulsa până la cele mai strălucitoare părţi ale mantiei înaltului infinit, sunt acum rampa ce lansează alte suflete plăpânde...

Dezamăgire, uimire, confuzie, mânie sunt doar câteva din multitudinea sentimentelor neînţelese ce îţi străbat corpul contorsionat de neputinţa ripostării...dar trec lăsând în urmă doar câteva răni pe care nădăjduieşti că timpul le va putea trata...

Sunt dezamăgiri...nelipsite vieţii, indispensabile existenţei...

Pur şi simplu...

                     Iată-mă aici...acum...în faţa tastelor, dornică de a-mi exprima trăirile, sentimentele care mă indundă la gândul că o parte din seria sărbătorilor de iarnă a luat sfârşit, lăsând în urma lor o undă de nostalgie peste întreaga-mi fiinţă copleşită de tema anotimpului instalat cu greu peste natură. Deşi simt că aş vrea să aştern romane întregi pe hârtie, cuvintele parcă se revoltă fără a-mi lăsa cale liberă în exprimare...

                   Şi totuşi, această senzaţie de neputinţă este înlăturată de influenţa atmosferei nocturne,

care începe să domine pretutindeni, inspirându-mi sufletul, atât de fragil în faţa puterii

impunatoare  a naturii ce tăinuieşte arme secrete, care zdruncină inimile plăpânde.

                   Închei acestă declaraţie a sensibilităţii mele aşteptând o continuare răsărită în urma exploziei viitoare a creativităţii unei fiinţe vulnerabile...

                   Pur şi simplu...

                    

Începutul...

    Începutul este cel mai greu indiferent de aspectul în care se regăseşte...dar voi încerca să depăşesc şi această situaţie cu speranţa, răsărită în suflet, că îmi voi depăşi emoţiile infantile şi voi reuşi, într-un fel sau altul, să îmi expun sufletul, trăirile, visele, nedumeririle, dar şi veşnicele întrebări fără răspuns, în acest univers virtual dispus să îmi stocheze întreaga persoană compusă, de această dată, din cuvinte rasărite din adâncurile esenţei mele.

   Iată că primul pas a fost realizat...acum urmează adevărata provocare...