E urât să speri şi să aştepţi...
E urât să asculţi şi să nu poţi să crezi în vorbe ce par rostite doar de dragul de a dovedi că există o astfel de exprimare...
E urât să asculţi aberaţii deşarte, presupuse sentimente ce ar trebui să îţi fie adresate, dar care mai apoi sunt înlocuite cu o ignoranţă profundă ce scârbeşte până şi cea mai insensibilă persoană...
E urât să vezi cum aceleaşi cuvinte, ce pentru sufletul tău reprezentau un motor ce îl propulsa până la cele mai strălucitoare părţi ale mantiei înaltului infinit, sunt acum rampa ce lansează alte suflete plăpânde...
Dezamăgire, uimire, confuzie, mânie sunt doar câteva din multitudinea sentimentelor neînţelese ce îţi străbat corpul contorsionat de neputinţa ripostării...dar trec lăsând în urmă doar câteva răni pe care nădăjduieşti că timpul le va putea trata...
Sunt dezamăgiri...nelipsite vieţii, indispensabile existenţei...